-
Depune
o plangere! ii raspunse acesta razand ironic si inchizand usa in urma lui,
lasandu-l pe Guido cu mainile pline de oua ridicate in semn intrebator.
Secretara ridica si ea din sprancene de parca staruitorul domn primise ce
meritase.
-
E
tare antipatic ii spune dezamagit acesteia. Ca sa semneze hartia, ca sa fac
dosarul, nu trebuia decat.. recapitula Guido in timp ce secretara incerca iar
sa isi reia activitatea de scriere. Acum trebuie sa astept ora sa vina
inlocuitorul exclama indreptandu-se din mers spre fereastra salonului,
gesticuland cu ouale in maini.
-
Depun
o plangere, se hotari el sprijinindu-se de ghiveciul cu flori de pe pervaz.
Scrieti.. Subsemnatul Orefice Guido.. dar ca urmare a apasarii pe floare
aceasta se rostogoli peste geam oprindu-se chiar in capul unui trecator cu un
costum pus la punct si cu mers solemn, nimeni altul decat seful de departament,
lovindu-l cu zgomot si spragandu-se in capul lui, acesta aproape cazand doborat.
-
Ce
lovitura! Exclama Guido repezindu-se spre usa sub ochii uimiti ai secretarei.
Imediat ajunse jos unde Domnul Rodolfo se sprijinea ametit de o masina, cu
palaria cazuta pe capota acesteia si dezechilibrat in miscari incercand sa isi
revina.
-
O
Doamne! V-ati lovit? Va ajut eu. Se oferi cu interes sincer Guido, lasand ouale
din maini in palaria domnului, si incercand sa il scuture de pamantul de
ghiveci.
-
Veniti
aici. N-a fost intentionat incerca sa-i explice, dar enervata victima prinde puteri,
sare drept in picioare, ii da cu lovituri mainile la o parte de pe el si ii
striga:
-
Nu
m-atingeti! Ma descurc singur.. Iar libraria..draga domnule..continua
pufnind Puteti uita de ea! Conchise
acuzator Domnul Rodolfo luandu-si palaria de pe masina, si inainte ca strigatul
atentionator al lui Guido sa-l poata opri, punandu-si-o cu putere si
spargandu-si ouale in cap.
Cu ouale prelingandu-i-se pe fata patitul isi scoase palaria nevenindu-i sa
creada ca i se intamplase si asta si-o lua la fuga dupa cel ce-i provocase
toate necazurile in sir.
-
Ticalosule!
Te omor! striga el pe strada in timp ce Guido fura o bicicleta si se indeparta
de domnul in costum si pantofi care il urmarea continuand sa ii strige
amenintari alaturi de celalalt domnu pe care doar ce il lasase dintr-o data
fara bicicleta.
-
La o
parte! La o parte! Striga si Guido cotind printre strazi.
La capatul stradutei impodobita si ea cu afise pe partea dreapta se aflau
in mers doua randuri de baieti imbracati in uniforma scolara si cu gentile
pentru carti prinse cu o breteluta peste brat, condusi fiind de profesoara lor.
Iar in stanga un magazin de materiale de constructii
-
Dati-va
la o parte! striga biciclistul indreptandu-se intr-o viteza ametitoare spre ei,
La o parte! apuca sa mai atentioneze odata dar se vazu obligat sa sara de
pe bicicleta luand-o in brate pe profesoara copiilor si plonjand cu ea direct
in gramada de nisip de langa restul materialelor de constructii si aterizand
deasupra ei in tipetele acesteia si in rasetul si agitatia copiilor.
Nu mica le fu mirarea cand isi dadura seama cei doi din movila de nisip ca
deja se cunoscusera intr-o postura similara cu doar ceva timp inainte. Cu gura
cascata de uimire doamna profesoara primi salutul barbatului cazut peste ea:
-
Buna
dimineata Printesa! Zise Guido pe fundalul chicotelilor tinere de copii stransi
in jurul lor, si luandu-i mainile intr-ale lui o ridica pe profesoara
-
Ma
intreb daca ne vom intalni vreodata in picioare, intreba ca pentru el
scuturandu-se de nisip, aranjandu-si parul si tragand cu ochiul sa vada daca nu
cumva urmaritorii se vedeau venind.
-
Scuzati-ma,
dar trebuie sa fug spuse ridicandu-si palaria si intorcandu-se sa plece. La
revedere, Printesa! Ii zice acesteia ramasa inmarmurita si cu un colt in
zabetul gurii, urmarindu-l cum se indeparta rapid intorcandu-se din cand in
cand pentru a o mai saluta cu palaria in mana.
