Ajunsi in piata
mare a orasului cei doi prieteni privesc entuziasmati la cladirile si statuile
din jur. In jurul lor treceau trasuri, comercianti, unii oameni erau pe
biciclete, altii coborasera de pe motociclete si stateau de vorba in mijlocul
pietei..
-
Uita-te
ii spune Guido aratand cu mainile de jur imprejur, uita-te.. Feruccio ce ti-am
spus eu? Suntem la oras. Putem face orice vrem. Continua sa il indemne acesta
pe Feruccio care incepu si el sa nu-si mai poata stapani bucuria de a se afla
intr-un loc asa de nou, interesant si cu atatea posibilitati deschise in fata
lor.
-
Daca
vrei sa faci ceva, faci. Vrei sa te eliberezi? Vrei sa strigi? Striga il
incuraja Guido iar raspunsul acestuia cuprins de frenezia prietenului sau nu
ezita sa apara, Feruccio sarind in sus, tipand si topaind!
Guido sare si el dar ca sa-l potoleasca si tragandu-l mai aproape si
uitandu-se de jur imprejur ii spune pe glas soptit:
-
Opreste-te!
Ce-i cu tine, ai innebunit?
Nedumerit Feruccio incearca sa inteleaga cu ce a gresit.
-
Nu
poti sa te porti ca la tara ii explica acum cu seriozitate Guido. Strigai ca un
nebun. Nu-I voie sa strigi! Continua prelegerea in timp ce o inainteaza printre
coloane spre o straduta cu case de-o parte si de alta. In acleasi timp cu ei in
strada ajunge si un barbat inalt, bine facut imbracat in haine de lucru si
carand un cos, incepand sa strige din toti ranunchi:
-
Maria! Cheia!
In secunda urmatoare o doamna iesind la fereastra unuia dintre
apartamentele ce ieseau din straduta arunca o cheie chiar la picioarele lui
Guido, lovindu-l putin dar speriandu-l mai mult. Acesta se retrage spre
Feruccio si barbatul ia cheia.
-
Vezi?
Nu-i nevoie sa strigi, continua Guido, in timp ce barbatul deschide cu cheia
poarta de la intrare a apartamentelor.
